mâine voi revedea locurile între care m-am născut

 

1.
mâine voi revedea locurile între care m-am născut
am vorbit cu frate-miu la telefon să-mi schimbe
uleiul de la mașină / și-n timpul ăsta

eu voi cutreiera vechiul oraș

voi agresa băncile parcurilor cu cele mai grele
amintiri / te voi pune și pe tine într-una din ele
cel puțin / dar să vedem mai întâi
pe unde te găsesc / voi trece pe sub fereastra ta
și voi fluiera ca o bufniță

și iarăși vecinul tău ungur va veni și-ți va spune
„nu e de bine / când se aude o bufniță
cineva din familia ta moare”

dar la noi deja a murit ultimul frate al mamei

asta nu înseamnă că sunt mai liniștit / dar
deja simt o bucurie interioară / o mulțumire

cumva

care mă face să cred că nu despre mine voi povesti
în zilele următoare / ci despre lungile
noastre dimineți / cele în care alergam printre
trandafiri și chiar înfulecam niște petale roze

așa aromam cafeaua / ziceam: „sunt de dulceață
au o catifea aparte / ca ăia sângerii” și te făceam
să mănânci și tu / apoi râdeam de tine

„habar n-am / am zis și io așa”;

și mai apoi terminam cafeaua și urcam în parcurile
împădurite cu adevărat / singurătatea aceea
absolut nefirească / la câteva minute de zumzetul

orașului

ne strângea mâinile prinse / ne încingea
gândurile distorsionate / ne atrăgea privirile
ca prinse cu ață

și

niciodată

peste ramurile acelea iarna nu s-a așezat
cu adevărat / zăpada aia aproape albă
niciodată nu a însemnat mai mult decât
o alunecare obișnuită / și mai apoi

peste câteva zeci de ani

soarele era tot acolo / fix în același loc
iar fețele noastre ceva mai bine conturate
priveau cu aceeași intensitate clopoțeii galbeni
înșirați ca la o înmormântare / pe câmpurile

proaspăt înverzite.

2.
nu mai e nimic de spus / acolo
pe malul lacului cred că cineva a pus intenționat
o bancă sub o salcie / este singura bancă
din acest parc pusă pe malul lacului

toate celelalte sunt așezate pe alei

salcia / cu lujerii ei până la pământ / ne făcea
să ne simțim ascunși ca în părul lui avraam

încă se mai aud
sfârâiturile jarului de la țigară și încă se mai
simte căldura degajată / încă îmi mai amintesc
mirosul tău și încă mai zăresc prin umbrele
nopții

obrajii tăi arși de dorințe

„ce să vă aduc / domnule? / grăbiți-vă că vrem să
schimbăm meniul pentru prânz!” / „vreau să-mi
aduceți un pahar cu lapte și puțină sare / iar mai
târziu / unul cu lapte cu puțin zahăr brun”
îți mai amintești? / eu vroiam cu puțină sare
iar tu cu puțin zahăr brun

dar povestea asta nu mai poate fi povestită.

Reclame

tu

prima parte

acest poem începe cu o paranteză: ( ).

(în paranteză / dansează / în rochii lungi
câteva femei / închipuind
multiplicarea unor iubite);

versul acesta strălucitor îşi trage lumina / din ochiu / întredeschis
de sub pleoapa ta / ochiul acela pe care îl întorci dinspre lucruri
spre mine / pe care-l întorci aşa cum el / versul / îşi întoarce
cuvântul din mijlocul lucrului.
(sângele lui alb / curge dintr-o parte în alta / cum pe ecran
imaginile unei prinţese / aripile lui albe / bat în sus şi în jos
aşa cum îmi desfac eu însumi aripile gândurilor / ochii lui albi
clipesc alb / ca ochii unui om alb / scăpat dintr-o moarte albă;
gândurile acestea le-am avut pentru că / într-o zi / în bătaia
soarelui fiind / am simţit din ce în ce mai clar / că port
în mine o inimă albă – şi atunci / ca şi acum / cred că am uneori
o inimă albă şi o iubită albă).

trec pentru prima oară prin acest oraş
şi oraşul îmi pare cunoscut / da!
merg pentru prima oară pe această stradă
şi strada îmi pare cunoscută / da!
privesc pentru prima oară această vitrină
şi vitrina îmi pare cunoscută / da!

iată / văd pentru prima dată această femeie
şi femeia aceasta îmi pare / oh / cunoscută.

ca dintr-un ghem / gândurile / mi se desfac
îmi ies din minte şi se pierd
într-o lumină albă.

mă gândesc la faptul că într-o zi m-aş putea desprinde şi eu
ca şi tine / de fereastra unde în fiecare dimineaţă / îmi savurez
propriile sentimente / şi totul făcut pentru o emoţie / o emoţie
care se schimbă în timpul în care închid sfârşitul unui gând.
desigur / aş vrea să am o cu totul altă fereastră / una imaginată
într-una adevărată / unde să stau şi să aştept următoarea dimineaţă;
dar unde mai poţi găsi un lucru imaginat într-unul adevărat
când nu mai pot să cred nici în ceea ce spun.

acest poem începe cu o paranteză: ( ).
(în paranteză se prefigurează o cameră goală
şi parcă / pe singurul obiect din ea / pe un scaun
stă dus pe gânduri / cu ochii la fereastră
un copil);

când îţi lipseşte oglinda / nu poţi să te compari cu tine însuţi
şi atunci cauţi disperat să te vezi lângă alţii / să îi ai
lângă tine / şi tocmai atunci treci pe lângă fiinţa ta / cum treci
pe lângă o umbră.
când eşti lângă mine vorbesc cu totul altfel / scot ca un magician
numai cuvinte alese / ca un magician pentru că / vezi tu / încă
nu am văzut un magician greşind / mănuşile lor albe / scot
păsări albe din pălării;
”păsările zboară printre spaţii / numai atunci când au pene albe
zboară în lumină” / acesta poate să fie un adevăr al tău / cred
dar numai dacă este aşezat într-o paranteză;
acum / după ce m-au epuizat toate clipele trăite lângă fereastră
mi se pare într-adevăr inutil să mă duc şi să-mi pregătesc o cafea
gândindu-mă că dacă apare într-un poem cuvântul cafea / acela este
un poem total diluat. mai bine îmi aprind o ţigară aşteptând
să treacă această clipă: (……………… / …….. aştept …….. / ………………..).

exact în seara în care erai plecată / am ştiut că nu există
DESPĂRŢIRE / ci există numai / numai ruptură:

o amintire lungă / povestită de mai multe ori
arată tot atâtea întâmplări câte povestiri.
eu nu pot decât să le cred pe toate / şi să-mi
imaginez că le-am trăit pe rând / fiind întotdeauna
acelaşi / deşi cred că am fost întotdeauna altul:
încearcă să vezi cum arată aceste două cuvinte
in acelaşi spaţiu / şi-ai să mă crezi că am fost altul.
(………… acelaşi ……………………. altul …………).
mă întreb: cine este mai adevărat / eu sau acela
din oglindă?
trebuie să scriu un poem / care să fie introdus
într-un singur cuvânt / rupându-l de la o silabă.

lucrez la ceva minuţios / (treabă de ceasornicar) / şi acesta
ar putea să fie un început de zi / o dimineaţă.

 

                                    partea a doua

poate am uitat sau poate n-am ştiut niciodată că într-o iubire
aşternută pe un singur suflet / se îngrămădesc atâtea tensiuni
câte în arcul ceasornicului / când de fapt / eu: n-am avut
niciodată ceva pentru mine / al meu / în afară de câteva obsesii
pe care dacă le-aş fi rostit cu glasul meu ar fi sunat străine;
eu:care/dacă aflu
un sens într-un cuvânt de câteva silabe / fac cinste tuturor
amicilor / şi mă declar fericit pentru o bună perioadă de timp;
eu: care / de atâta
vreme nu te mai am decât pe tine / şi asta până aseară când ( ……
……………………….. / ………………………….. / …………………………………….);
(mă aşez pe scaun şi privesc la fereastră / cândva era ochiul
prin care priveam viaţa oraşului; acum mă-ntreb: unde merg?).

este îndeajuns să văd numele tău pe un petec de hârtie / şi brusc
voi crede că am primit o scrisoare / voi citi atent fiecare literă
pentru că sub una din ele / precis / este o floare presată / o
fotografie:

„am trecut să te văd / şi nu erai acasă
te-am strigat / şi nu erai la fereastră”.
m-am convins că adevărul se fixează ca o algă
pe talpa celui care merge prin ploaie
că adevărul / se dispersează la primul sunet
şi dispare până la sfârşitul rostirii / aşa:
dacă în loc de ”astăzi şi-a părăsit dimineaţa”
s-ar înţelege ”astăzi şi-a părăsit viaţa”?

 

 partea a treia

i-am spus că nu poate să desprindă de pe nisip desenul acela
ar trebui să ia după el toată plaja / fără să clintească nici măcar
un fir de nisip: „dacă va fi vreodată să pleci departe / să-mi
laşi / doar pentru mine / câteva fire de păr / într-o şuviţă
să nu uiţia asta”.

ea se aşază lângă mine / se ghemuie
încep să-i simt căldura cum se construieşte
ca un zid / de jur-împrejur / cum ne izolează
de lumea aceasta.

am vrut să-i spun că tocmai mă gândesc
la o idee / care îmi frământă
creierul de câteva zile / am vrut să-i spun
că dacă o să plece / să-mi lase şi mie un obiect
strălucitor. am vrut să-i spun că eu
nu însemn la urma urmelor nimic / sunt doar un om
am vrut să-i spun că ………………………………………. .
dar cui să-i spun / ea deja visează / probabil
o plimbare cu luntrea / în cişmigiu / – e mult mai fericită;

i-am spus înainte / că în dimineaţa aceea / va fi dimineaţa
în care voi fi trist / da. este dimineaţa în care îmi încep altă viaţă
şi o viaţă viitoare începe cu plâns şi cu lacrimi;
i-am spus că nu poate să facă nimic / e o simplă încercare de
pătrundere profundă în chiar spaţiul propriu / acelaşi care există
dintotdeauna / acelaşi în care mă mişc continuu / atât. (ea / s-a
uitat fix la un punct inexistent de pe perete / cinci – şase secunde
apoi a înclinat uşor din cap / în semn de acceptare).

m-am trezit prea devreme în dimineaţa asta
mult prea devreme / ea încă stătea nemişcată
lângă fereastră / privea prin geam
printre fiinţele subţiri
care se diluau / treptat / în lumină
stătea nemişcată / privea prin geam
cum oraşul apare ca o imagine uriaşă
cum oraşul acoperă ochiul / fereastra
ca o perdea.

m-am trezit prea devreme în dimineaţa asta
mult prea devreme / ea încă stătea nemişcată
lângă fereastră / asculta în linişte
şoaptele fiinţelor subţiri / transparente
asculta atentă cuvintele lor şoptite
şi eu nu le înţelegeam. doar le scrisesem discursurile.

în cameră / obiectele se smulg nopţii
încep să lucească / o linişte profundă / vizibilă
desprinsa de pe un vas grecesc / se lasă.

acest poem începe cu o paranteză / o paranteză care nu poate
cuprinde decât mişcările bruşte / imaginile deformate / ceea ce
sigur înseamnă că un poem începe cu o paranteză:

(cum să-mi păstrez / neatinsă / imaginea ta –
pe deasupra frunţii îmi trec umbre prelungi
nori de aburi îmi trec printre gene;
iată / acum sunt cu adevărat trecător / am fost
întrebat despre ceea ce am văzut / şi n-am putut
să răspund / îmi aminteain numai lucruri
pe care le-am tăcut / nimic altceva;
să fie / oare / aceasta judecata?).

unde eşti tu / unde eşti tu / unde eşti tu – cea care mă însoţeai
în fiecare clipă / cea care plecai lăsându-mi un obiect amintire
până când paşii te aduceau înapoi? unde eşti tu / unde eşti tu
unde eşti tu – cea care ai primit viaţă din creierul meu / ştii tu
ce înseamnă să creezi o femeie / şi apoi ea să te părăsească
ştii tu că asta înseamnă o despărţire / o reală DES-

nu / nu se poate să încapă în mine un alt
bărbat / abia mă mai suport pe mine / abia
mai am putere să te strâng în braţe;
sunt atât de singur / că abia mai am putere
să te visez / să-ţi mai vorbesc despre ideile mele
absorbite din capătul ţigării / respirate
de plămânii mei prea puţin spaţioşi / de
(………………. aer ……………… aer …………………);

PĂRŢIRE precum imaginea separată de ochi / ştii tu că acum va trebui
să gândesc o altă femeie / căreia să îi dau un nume / femeie
care să aibă acelaşi chip / aceeaşi privire / aceeaşi formă – oh!

 

 partea a patra

există o singură explicaţie pentru o succesiune de culori şi
imagini aruncate din exterior înspre ochi / oameni de diferite
mărimi aruncaţi în toate colţurile lumii: pământ şi apă
femei şi bărbaţi / două câte două / obiecte care se completează
două câte două /dubluri temporale care nasc spaţii locuite.
poate că ar fi mai bine să fugim într-o ţară îndepărtată
să ne ascundem câţiva ani / în care să plăsmuim o viaţă / apoi să
ne întoarcem ca nişte înviaţi / să ne îmbrăţişăm prietenii
şi să luăm totul de la capăt;

nu m-am uitat niciodată înapoi / decorul
era într-o continuă schimbare / numai că eu eram altul
eu eram cel care se întorcea şi găsea
totul schimbat / atât de schimbat încât eram nevoit
să-mi iau alt nume / altă femeie – mereu altceva.
după o vreme am obosit / şi atunci schimbările
se întâmplau cu o viteză mult mai mare
mai mare … / mai mare … / mai mare …
şi de data aceasta m-am trezit dimineaţa singur / şi
era aşa de linişte / parcă mă trezisem într-un oraş
pustiu / aşa de linişte / încât m-am ridicat
din pat şi am deschis fereastra să văd dacă a pierit
oraşul; m-am liniştit / şi brusc mi-am amintit
cele cinci reguli despre femeie:
1. să nu iubeşti niciodată mai mult decât o singură
femeie;
2. dacă ea te priveşte / priveşte-o şi tu;
3. dacă ai găsit ceva de văzut / să vezi prin ochii femeii
tale;
4. să nu te îndepărtezi niciodată prea mult de femeia
ta / pentru că o pierzi pentru totdeauna – las-o pe ea
să plece / numai atunci se va întoarce;
5. să nu îi spui niciodată „nu” / s-o îmbrăţişezi ca să
înţeleagă da;

abia acum am înţeles că nu este totul să cutreieri oraşul / el
trebuie bătut cu pasul / sângele lui devine una cu sângele tău.
abia acum am înţeles a şasea regulă despre femeie:

6. dacă ai greşit / să-i spui pentru că oricum află / dar
să începi întotdeauna cu altceva – va fi supărată că
ai vrut să o minţi / va uita greşeala / şi te va ierta.

 

                                    partea a cincea

mai bine nu-mi spuneai adevărul / îmi spuneai ceva
nereal / ceva chiar halucinant.
mai bine mă lăsai să ajung să cred că sunt cel ce poate să observe
că pata aceea roşie de pe haină / este o floare brodată de tine
că ceea ce am văzut sub lupă / are dimensiunea potrivită;
mai bine-mi spuneai că în seara aceasta luna va sta ascunsă
pentru că mâine noaptea trebuie să fie odihnită / cineva o va privi
şi va dori să o vadă strălucitoare / mai bine-mi spuneai toate
aceste lucruri pentru că / iată ce a făcut el:

a fost întrebat despre ceea ce a văzut / şi
n-a putut să răspundă / a spus că ce a văzut el
nu este despărţire ci este ruptură / îşi amintea
numai lucruri pe care le-a făcut / nimic altceva –
simţea cum căldura se construieşte ca un zid
izolându-l de lumea aceasta / ”ştii cum / o cu totul
altă lume / ceva de care să-ţi aminteşti oriunde”.
(tu apropie-te / pe ceea ce pui mâna / există).

şi ceea ce a făcut el / nu este decât ce se vede / din privire-i
sar imagini pe care retina n-a putut să le absoarbă / uneori
imagini pe foiţe de argint / ca nişte obiecte vii / poate chiar
nişte obiecte vii. (”cum să despart lacrima de plâns / tu
să-mi spui asta / cum să despart? sigur că ştii / altfel nu veneai
până aici / nu? eu ce să fac dacă asta am văzut? nu pot să nu-ţi
spun că totul arde până devine alb / totul / într-o flacără roşie
cu margini albastre”). şi asta / este / adevărat.

le-am privit: dansau minunat / se vedea cu ochiul liber perfecţiunea
erau minunate sub raze albe / în haine albe / trupurile lor
se mişcau în ritmuri încă înainte de naştere.
se auzea o muzică lentă / bătrânul muzicant adormise probabil
cântând – eu eram înapoi lângă lucrurile mele (………… arbori ………..)
arbori uriaşi ………. tu ……………în spatele meu o linişte care nu mă
mai ajungea / noaptea …………… ani ……………. ani-jumătăţi ……….
…………….. somn …………………. somn uriaş / cât arborii ………………
apoi iarăşi tu …………… linişte / apoi iarăşi linişte ………..). eu eram
înapoi lângă lucrurile mele / ceea ce ar fi trebuit să fie / după
sfârşituri: începutul.

câteva încercări pentru a mă înţelege

unu

prima încercare.
tocmai simţeam începutul întregului / dar până m-am fixat am uitat
tot / îmi scăpase acea frumuseţe care se aseamănă cu sfârşitul
unei aşteptări – şi cred că pot să încep acest poem fără un început
de fiecare dată mi se întâmplă aşa / apoi ore în şir aştept / aştept
până când se face seară / dimineaţă / iarăşi seară / noapte …
mi-am frânt degetele / i-am spus noapte bună / şi am plecat.

a doua încercare.
în seara aceasta am observat că nimic nu mă poate absorbi / nu
mă poate atrage / am în minte doar faptul că mă cuprinde un gol
profund cu care m-am obişnuit / un gol din cauza absenţei celor
pe care-i aştept / să mai schimb o vorbă / sau nimicuri zilnice.
presimt că iarăşi este o seară în care voi fi singur / am în minte
doar faptul că mă cuprinde un gol profund / după aceea voi avea
numai idei despre singurătate / ca asta: ”mă uit în stânga şi-n faţă
mă uit în dreapta şi înapoi – nimeni. în pământ ceilalţi sunt morţi
poate deasupra cineva îşi deschide anume un ochi
ca să poată vedea sigur ceea ce fac / acum. ce poate să facă un om
singur?”. după asta urmează o linişte din care nu pot să aleg
decât o imagine cu un bărbat pe un ţărm pustiu: sau / poate ea
pe o bancă / privind copiii.

undeva / deasupra mării
norii iau forma unei corăbii /jos
pescăruşii s-au adunat în jurul ei
aşteptând ca cineva să le arunce resturi
de mâncare / aşteptând şi parcă plutind
într-un gol imens care îi absoarbe.

pe ţărm / nimeni nu plânge.
doar un copil blond cu ochii albaştri
desenează / cu băţul / corăbii pe nisip.
el singur plânge / încet / înfundat
şi lacrimile lui se usucă
şi mama lui nu se trezeşte.

am văzut ţărmul / am văzut marea
am văzut copilul / am văzut corăbiile desenate
dar păsările lipseau / păsările lipseau.
cine ştie de cât timp îşi caută femeia
copilul rătăcit / cine ştie de cât timp
tatăl îşi visează fiul.

când se va întoarce să mă revadă / eu voi fi plecat de multă vreme
am nevoie de timp ca să-mi amintesc unde a rămas ruptă secunda
infectă / fiecare trebuie reaşezat la locul lui / nimeni nu trebuie
să lipsească. dar dacă atunci o stea / o simplă stea va cădea
cu zgomot şi toţi vor fi îngroziţi / eu / ce am să fac?
nu ştie nimeni cu ce să înceapă / nu am timp să aştept un răspuns
am s-o caut chiar acum / să-mi spună / ce s-a mai întâmplat după
aceea. / după ce uşa s-a închis în urma mea; şi totuşi / dacă nu
am primit-o / unde este scrisoarea?
(în cameră era linişte / aceste obiecte rare / aşezate ca să umple
spaţiul mă făceau să regret că nu am o memorie bună ”este aşa de
simplu că-mi vine să şi râd / şi ar fi mai potrivit dacă nu ai mai
introduce cuvinte de-ale mele / câteodată chiar văd că nu-mi
aparţin; nu ştiu de ce cred că ceea ce aud este ceea ce am spus eu
e sigur că nu am spus niciodată nimic despre aceste lucruri”.
despre celelalte lucruri pot să spun că-mi dau fiori / ea însăşi
mi le arată ca pe obiecte de familie; deci / despre celelalte
lucruri mai pot să spun că sunt simple exerciţii de tristeţe / ca
să mori nu este nevoie să faci repetiţii. se vede:

se vede deasupra mea un nor albastru / chiar mai
albastru decât cerul. mă pot trezi şi dimineaţa
dar niciodată nu am treabă aşa de dimineaţă / încât
să văd exact când noaptea se preface în scrum alb
încăt să văd dacă ceea ce îmi pătrunde ochiul
este şi adevărat.

aceste voci sunt distincte / sunt voci de femei
două femei care îmi spun acelaşi lucru în două feluri .
ea niciodată nu m-ar lăsa între două zile să fiu
singur.  „bine că n-au fost 3 / cu părul lung despletit”.

se vede foarte bine din locul acesta. copacii / apa / băncile
toate acestea sunt la locul lor / eu sunt altul – zilele trec
anii trec / nu pot rămâne acelaşi; şi ţie ţi-a mai albit părul / şi
pentru asta eu sunt vinovat / aş fi putut să schimb ordinea: ”spre
ziuă mă simt obosit / de data asta am să adorm fără vise / va fi
o mare plictiseală în întuneric”).

a treia încercare.
nu am cum să mă despart de ceea ce mă înconjoară / nici de data
asta singurătatea nu este deplină / ar mai trebui încă un bărbat
şi atunci lumina va fi sfâşiată de priviri strălucitoare către
aceeaşi femeie / deci nici ea nu ar fi singură;
nu este acelaşi lucru dacă în această încăpere ar fi doar un bărbat
şi doar o femeie / aşa a fost şi la începutul filmului şi de-atunci
trupurile s-au despărţit în mii de bucăţi / gurile s-au despărţit
în mii de voci. o continuă căutare / o urmare dureroasă sub lumini
de reflectoare / sub ceruri în fiecare zi altele / în vieţi de
fiecare dată altele.
acum / alcuin / este rândul meu s-o găsesc / ea nu mi-a spus unde o să fie
astăzi / ea nu mi-a spus dacă mâine va fi pe-aproape – tot ce ştiu
despre ea este că într-o zi se va întoarce să mă revadă / şi va
rămâne numai dacă mă va aştepta / eu voi fi plecat o vreme / am
nevoie de timp să-mi amintesc acele câteva rânduri despre eternitate.
dacă nu există eternitate / atunci trebuie inventată / să ai unde
să laşi câteva lucruri despre tine / să ai unde să arunci imaginile
care îţi străpung ochii. poate chiar să ai unde să uiţi o femeie
poate cineva / peste o vreme / şi-o va dori /poate cineva
peste un timp / se va întoarce şi o va iubi.

                                                doi
prima încercare.
dacă ai înţeles că trăieşti în trupul tău / că ai într-adevăr ceva
care este al tău / că poţi păstra o imagine pe care altădată nu o credeai
adevărată / atunci poţi pentru două secunde să absorbi aerul
mirosind a fiinţe / şi să laşi pentru o noapte tot ce ştii despre
tine / să uiţi tot ceea ce ai visat pentru că visul / el însuşi
păstrează neatinse braţele tale care n-au mai îmbrăţişat / ochii tăi
care nu au mai plâns / femeia pe care încă nu ai iubit-o.

se făcea că se lăsa seara / o seară densă
ca o ceaţă / învăluind lucrurile ca o pătură moale
sub care se petrec o sută de miracole într-o clipă;

se făcea că lângă mine nici un obiect
nu-şi păstrează echilibrul / trebuia să-mi întind
braţele / să le opresc din cădere / deşi mi s-a spus
că mişcarea mâinii nu trebuie oprită / pentru că
nici nu poate fi oprită;

atunci am înţeles că pot să fii în acelaşi timp
fară şi înăuntru / pe ţărm / pe bancă / pe scaun
într-adevăr / atunci / am înţeles
că o femeie nu poate fi niciodată singură.

ziua se poate lăsa greu peste oraş / dar dacă nu se mai face
niciodată ziuă / va fi o urmare dureroasă sub lumini de reflectoare.

a doua încercare.
nu ştiu ce este mai adevărat decât atât. e timpul să aşteptăm seara
şi să umplem toate spaţiile din această zi ( ………………. / ……………….
………………………… / …………………………… / …………………………………).
spaţii goale / nelocuite / un cimitir în aşteptare – aici voi
depune ceea ce ochii mei au văzut până acum / aici voi depune ceea
ce mi s-a părut câteodată că visez. şi în seara asta am adormit
gândindu-mă că mâine dimineaţă / când se va face lumină / voi fi
mai puţin îngrozit de scurgerea timpului / sau îngrozit mai puţin
de ceea ce oglinda arată. iată ce arată:

mă văd într-o imagine plină / în luciu / o imagine
în care mă văd din faţă / pot să cred că sunt
altcineva / şi cu siguranţă sunt altcineva.
dar cel de acolo are viaţa scursă într-un timp trecut;

până mă gândesc la asta îmbătrânesc / nu
mă mai pot reîntoarce într-un trup îmbătrânit
atât de repede – cel mai greu este să fii
prizonierul oglinzii. oricine se apropie / îţi va
împrumuta chipul lui / sufletul lui / gesturile lui
iar tu te diluezi în mii de imagini şi aştepţi
până când va veni ea / şi va privi oglinda.

a treia încercare.
aceasta eşti tu / tu / cea care mi te arăţi două-trei clipe / cea
care îţi dezveleşti un surâs numai atunci când am un gând unic
despre existenţă;
aceasta eşti tu / tu / cea care îmi povesteşti uneori lucruri uitate
cea care-mi amâni somnul de seară într-o noapte făară absolut nici
o stea.
dacă ar fi să mă opresc aici / în locul acesta / pentru o secundă
sângele mi-ar plezni inima. / atât de roşu mi se pare că trebuie
să fie drumul pe care-am venit / aşa de roşu şi atât de îndepărtat
cum trebuie să fie / cum trebuie să fie în spatele cerului / ”eu
nu văd decât prin soare / (ca printr-o gaură) / ceea ce trebuie să fie aco1o”.

seara aceasta este chiar mai liniştită
decât celelalte / nu se aude nimic
nici o voce / nici un zgomot
şi dacă ar fi să mă opresc aici
în locul acesta / pentru o secundă
te-aş zări prin fereastra întredeschisă
şi aproape că aş auzi cuvintele deşirate
prelungi / aproape că aş auzi
o chemare nedefinită.
aceasta eşti tu / aşa cum te arăti
seara.

aceasta eşti tu / aşa cum te arăţi seara / într-o fereastră uşor
deschisă înspre oraş / aşa te văd eu venind dintr-acolo: o formă
care se mişcă pe sine / şi care / la apariţia luminii / ridică
palmele cu degetele spre cer; (eu văd de departe că aştepţi ceva
anume – că te frământă o aşteptare ca o replică despre un lucru
ştiut pe jumătate; eu văd că trupul de carne se mişcă / lunecând
prin aer ca un trup printre valuri).
cred că acum / prin ceea ce se vede / am simţit un val de aer / apă
vânt ce arată ultima încercare / neterminată / necăzută / suspendată
în cădere.

toate iubirile mele sunt atât de frumoase încât iubitele trebuie
neapărat să fie reale / şi o cred / pentru că moartea mi se pare
atât de departe cum departe este ea / în rochia strălucitoare
în care a plecat; nu pot să trec privirea prin sticlă fără să uit
rănile degetelor / pentru care nu mi se închid ochii / uitând
încă o dată veşmântul morţii.
te văd în acelaşi timp şi pe tine / rememorată în mişcări lente
chiar pe strada pe care merg: treci prin faţa bărbaţilor care întorc
şi mai lent capul / apoi / după cum îţi aşezi părul / te gândeşti
la ceea ce ai lăsat între patru pereţi cu două ferestre;
te văd în acelaşi timp şi pe tine / şi cred că acum / prin ceea ce
se vede / am simţit un val de aer / apă / vânt ce arată ultima
încercare / neterminată / necăzută / suspendată în cădere.
şi iarăşi sunt la fel de singur / ca şi ……… / ………. în propria mea uitare.

 

                                                  trei
unu doi trei – pentru fiecare vis o noapte pierdută / pentru fiecare
femeie o iubire pierdută. pentru toate acestea un vers care să se
topească
într-un imens clar-obscur / aşa cum clar-obscură este imaginea
prin lentila absenţei / absentă:

vino la mine în seara asta / am să pregătesc
o linişte adevărată când am să ştiu că eşti liniştită
când am să observ că nimic nu mă poate absorbi / când
am în minte doar faptul că mă cuprinde un gol profund
un gol din cauza absenţei tale.. .
nu uita unde stau / oraşul geometric este înşelător
ca inima mea înşelătoare de bărbat aşteptând;
(o lungă şi seducătoare poveste aş putea să-ţi spun
despre mine / am fost un oarecare dintre aceia care
şi-au şters petele de sânge cu sângele său). şi aştept
aştept / aştept să văd singur jocul liniilor feţei.

dacă eşti singur / şi adormi şi fără vise
atunci eşti într-adevăr singur. ca o îngheţare bruscă
a unui timp de …………. pe care nu-l mai poţi ………….
şi pentru care ai fi în stare să …………………………. ……
cu totul singur / numai să nu se întâmple iarăşi
aceeaşi ……………………. / pentru că atunci ………………..
in seara aceea …………….. în oraşul tău /ea ……………….
………………………………….. să-şi amintească.

vino / eu te aştept şi seara e deja începută / vino
am să-ţi pregătesc o linişte adevărată închipuind
copaci / vârfuri de piatră / animale / insecte.
(toate sunt……………. / numai pentru ……….dacă vrei tu).

vino. unu doi trei – pentru fiecare vis o noapte pierdută / pentru
fiecare femeie o singură iubire / pentru că ea ştie că e îndeajuns
ea ştie că este îndeajuns pentru că fiecare vis este o noapte
pierdută / fiecare femeie este o singură iubire – trei doi unu / zero
deci prima încercare.

a doua încercare.
toate acestea / ca şi acelea / se coagulează diferit:
tu ……… cameră ……… fereastră ……… vis ………femeie ………eu ………
noapte ……… bărbat ……… iubire ……… singurătate ……… lucruri ……..
zi …….. pierdut …….. mâine …….. iar tu …….. femeie …….. bărbat ……..
eu ……… de aceea ………… iar eu ……… vino.

unu: vino la mine / te aştept şi acum / sunt încă
singur. tu poţi să ascunzi printre lucruri singurătatea
singurătatea pe care o poţi pierde când visezi
un bărbat.

doi:   de aceea / visul este o iubire de la fereastră / visul
pierdut într-o cameră / cu fereastra închisă. noaptea
se preface în zi / azi în mâine / eu în tu
femeia în bărbatul ei / vino – să fii singur / pierdut
printre lucruri / într-o cameră cu fereastra închisă
e şi mai trist.

trei: un bărbat îşi caută femeia. noaptea în care tu
te vedeai dincolo de lucruri / dincolo de cameră / de
fereastră / azi mâine / o iubire prefăcută în scrum
pentru că noaptea înşală vederea. iar tu îmi spui vino
iar eu cred că este aievea / pentru că acum / brusc
s-a făcut zi.

unu doi trei – toate acestea / ca şi acelea / îngheaţă ca apa acolo
unde frigul o cuprinde.
am înţeles / ştiu că ar fi o greşeală să întind mâna să te ating.

a treia încercare.
ca să uit toate aceste fragmente / toate aceste fiinţe cu viaţa
în palmă / cred că ar trebui mai întâi să-mi spăl mâinile / apoi
să mă aşez în dreptul luminii solare; tu eşti destul de atentă
să-ţi arunci sufluri în obiecte / pentru ca acestea să se mişte.
şi când te arăţi goală chipul îţi este acoperit cu un val subţire
de abur / o amintire din vremea mişcării trecute / şi atunci când
te arăţi goală flutură ceva diamantin în jurul trupului / şi camera
se desprinde în rotiri lente.
(dacă am s-o iau vreodată de la început / am să reclădesc totul
parte cu parte / altfel. în locul din lăuntru voi pune numai ce este
şi ce există afară / aşa: o umbră se prelinge spre mine / o las
să pătrundă apoi ……….. îmi trece printre degete ………… e caldă
………… simt că e caldă ……………….. că vrea să iasă ………………………..
este şi mai caldă …………….. respir / din ce în ce mai repede …………….
……………….. şi în cameră devine mai cald …………..transpir / şi eu …….).
vezi şi tu / ca să uit toate acestea / trebuie să mă îndrăgostesc
de ele / iar până să le iubesc / trebuie să mă despart / să mă rup.

te vedeam / erai departe. dacă era întuneric / ah! / în întuneric pot
să mă gândesc mai bine la tine / lumina topeşte şi curge până când
rămâne doar imaginea stridentă / o imagine de fotografie.
te vedeam / erai departe / până să te ajung am să uit cum ai părul
am să-ţi uit chipul / am să te pierd (dar dacă mai are încă inelul
pe deget?).

cu cât mă gândesc mai mult / cu atât mă îndepărtez de adevăr / cineva
atrage părti şi nu mai am culoare / aşa că am să pun roşu / roşu am
întotdeauna mai mult decât îmi trebuie; şi roşul se vede de departe
atât de bine / încât în seara aceasta pot să adorm liniştit.

                              apă
pe un ton grav / cântecul se destramă
sunet cu sunet pe cadran / aud bătăile
unei inimi eterice / exact aşa cum bate
la uşă cineva cunoscut. (tu nu poţi să fii
hainele tale sunt umede de transpiraţie / acum
te gândeşti cât de mizerabilă este viaţa).

(şi viaţa este atât de mizerabilă încât eu
mă răsucesc / apoi pendulez între fereastră şi uşă).

te vedeam / erai departe. dacă era întuneric
mă furişam mult mai uşor înspre tine.
(apă ………… prin apă ………… peste apă …………………….
…………. pe apă. mi-e sete ……….. o sete groaznică …….
toate obiectele se mişcă / plutesc în aer ca prin apă).

să plec? dar unde să mă duc?

te vedeam / erai departe. nu pot să mă mişc de lângă telefon pentru
că s-ar putea să mă cauţi.
(vocea ta mi s-a părut întotdeauna sonoră / o viaţă a cuvântului
o imagine în oglindă a unui chip văzut perpetuu. tu eşti cea care
scoţi afară hoiturile lipsite de viaţă / de mişcare. ”vecinii ăştia
ai noştri se ceartă tot timpul / când se mai iubesc ei? dacă tot
timpul se ceartă / ei / când se mai iubesc?”. te aud din cealaltă
cameră cum respiri / cum cauţi un obiect prin care să imaginezi o
existenţă posibilă).
vecinii nostri sunt morţi – acum / nimeni nu mai vorbeste cu nimeni.
sunt neliniştit / probabil / pentru că azi am lipsit din oraş / multe
spaţii necercetate încă există.

unu: acum / aş vrea să-ţi spun că te iubesc
dar dacă tu nu eşti aici / iubirea mea este spusă
surd / într-o cameră lipsită de un decor / în care
actorul nu face decât nişte simple exerciţii;
un cuvânt în care se scurge tot interiorul camerei.

(cameră lipsită de ………… un decor vechi / de la piesa tre………………..
……… tu …………. iubirea mea spusă …………… exerciţii ……… dacă……
……….. actorul …………….. singurul disponibil ……………… şi interiorul
camerei ………………acum să-ţi spun / dacă aud bine / că eu
……………..).

doi:   când m-am întors acasă / era destul de târziu / şi
dacă noaptea ar fi fost o clepsidră / aş fi întors-o
şi aş fi aşteptat să adormi / ţi-aş fi spus noapte bună
te-aş fi sărutat şi aş fi plecat / acolo / de unde-am venit
din centru / din mijlocul oraşului;
desigur / sunt singur în noaptea aceasta / încă aştept
(„deci să aştept”) / aştept / aştept … o umbră mai
deasă decât noaptea / să apară / cu braţe lungi
albicioase.

(m-am întors ………….. totuşi ……………. era târziu şi noapte ……… un
trecător mirat se uită lung …………. tu …………….. iarăşi tu ……………..
…………. aş fi întors o clepsidră / dacă noaptea ar fi ………………. am un
sărut …………………. deşi e târziu / cum spuneam / aştept
……………………. .
„deci să aştept”…………….. „deci să aştept” …………. „deci să aştept” ……
………. să ……….. să apară ……….. cu braţe lungi / albicioase ……………..).

trei: toate acestea / degajă un miros care atrage zborul
păsărilor spre mine / să mă ascund / să mă ascund
nu mai am timp pentru nimic altceva / trebuie
să mă ascund / iar tu … / tu va trebui
în numele tău / să cauţi un semn / pe care
am să ţi-l las undeva pe drum;

          nu atunci / după aceea am văzut / pe colţul
unei stele imense / cum cădeau îngeri rostogolindu-se
şi strigătul meu era acoperit cu o pătură
albă / translucidă.

(păsări zburând ………………….. de sticlă ………………. şi o noapte tot de
sticlă ………………… oameni de sticlă ………………. visuri de sticlă ……..
timp ………. nimic altceva …………. tu / va trebui să …………….. iar timp
……………….. mirosul meu / timpul acesta ……………….. să cauţi ……….
un semn scăpat / aparent indiferent …………………. într-o noapte ………..
…………… undeva pe drumul spre ………………..);

(şi atunci…………….atunci / apare ……………….. pe colţul unei………………
………… cădeau îngeri imenşi …… …….. ah / nu / steaua era imensă ……
eu eram ascuns / acoperit ……………………. se rostogoleau …… ……………
………. se rostogoleau imenşi înge………………. ah / nu / erau translucizi
sau poate ……………. am uitat / dar tu ….. / în numele tău / să te …………).

uneori / ziua de ieri este aceeaşi cu ziua de azi
astăzi însă / ceva s-a schimbat:
ceva parcă s-a desfăcut şi pluteşte în aer
lăsând în urmă un miros puternic / un miros
de cameră neaerisită / un miros de cameră
in care un bărbat a stat şi a visat continuu
o cameră în care / un bărbat / a aşteptat continuu
ah! / o cameră exact ca aceasta
pe care o locuiesc.

seara asta este o seară prea lungă
o seară care întârzie să treacă / ah !
încremenite sunt obiectele / încremenite imaginile
eu nici nu mă mai mişc din fotoliu.

chipul / chipul meu priveste oglinda.

oraşul trist şi străin îmi pare că este.
nimic nu se mişcă. (chipul meu priveste oglinda.).
nici măcar păsările nu mai zboară deasupra.
seara va trece / luminile se vor stinge
alt bărbat va adormi / va visa.

(fragment)

 

(fragment)

 

da / acest trandafir este pentru tine
e galben ca miezul soarelui
povestea asta de iubire nu poate fi spusă;

doar tu / imediat după 11
ai putea să cânți o baladă
pianul este generos / fildeșul lui
ne cară în spate ca elefanții;

eu mă pregătesc de fotografiat florile
primăverii / îmi place că nu se mai
termină niciodată

această poveste.

în fiecare zi pornesc de la zero

1.
în fiecare zi pornesc de la zero / da doamne / eu mă nasc în fiecare dimineață
mai ales în cea de luni / nu duminică / așa cum m-a născut mama
și pornesc la drum / ferit de mașini / pe marele bulevard
gândind un cuvânt pentru tine / un vers așteptat toată noaptea
un poem alb și strălucitor precum soarele dimineața de după ape ieșit;

am mâncat din pomul tău copt / am pescuit în apele tale albastre
am călătorit cu monștrii precum cu niște prieteni aproape dragi
mi-am înnegrit pielea sub raza ta / am scrutat cetățile dintre nisipuri
și la șfârșitul fiecărei zile / la sfârșitul fiecărei ore heraldice
am scris cuvinte moi și elastice / pentru cei ce înțelegeau semnele pe hârtie
am scris cuvinte în piatră săpate / pentru cei ce priveau semnele de pe cer;

2.
……….. ………… / ………….. ………………….. / …………….. ……………
………………… …………………. / …………….. ……………….
………….. / ……………………… ……………….;

……….. ………… / ………….. ………………….. / …………….. ……………
………………… …………………. / …………….. ……………….
………….. / ……………………… ……………….;

……………. ……… ….. ……
……. ……………… / ……. ………
….. ……….. / ……… …………..

omul întrupat / din propriile gânduri / într-o dimineață aleasă
chiar în frumoasa zi de duminică / omului acesta
îi voi lăsa totul / până la ceasul de la miezul nopții;

înainte de răsărit / încă înainte de venirea gâștelor / îi voi pregăti
urechea limba ochiul în aceeași geantă / omului acesta
îi voi lăsa totul / până la ceasul de la miezul morții;

voi trage pentru el o linie
între cer și pământ / intre ape
și pământ / între cer și ape;

3.
în fiecare zi pornesc de la zero / da doamne / eu mă nasc în fiecare dimineață
mai ales în cea de luni / nu duminică / așa cum m-a născut mama
și pornesc la drum / ferit de mașini / pe marele bulevard
gândind un cuvânt pentru tine / un vers așteptat toată noaptea
un poem alb și strălucitor precum soarele dimineața de după ape ieșit;

(azi am văzut la știri doi eroi normali / mergeau liniștiți cu trenul
au prins un homines care scosese ditamai k47 / un pistol și un cuțit
în timp ce povestea – unul din ei / primind decorație la palat – / cum îl
strângea de gât pe ăla fără viitor / ăla care altădată decapitase
leii de piatră din siria lui paul de alep / o doamnă zâmbea cu toți dinții
totuși prea aproape de el / probabil că nu îl iubea / sau nu se iubea pe sine);

da / acest trandafir este pentru tine
e galben ca miezul soarelui
povestea asta de iubire nu poate fi spusă;

doar tu / imediat după 11
ai putea să cânți o baladă
pianul este generos / fildeșul lui
ne cară în spate ca elefanții;

eu mă pregătesc de fotografiat florile
primăverii / îmi place că nu se mai
termină niciodată

această poveste.

acest poem a fost dărâmat acum o mie de ani / dar a fost reclădit
în trei zile.

banalitatea nu poate să aibă chip

banalitatea nu poate să aibă chip / așa cum
nu poate să aibă părinți / și / după cum se arată
nu poate să aibă nici copii;

alaltăieri mă plimbam prin grădina icoanei
cu prietenul meu zorin / vorbeam verzi
și destul de uscate despre poeții generației
noastre / o doamnă în alb – până și pantofii
erau albi – își plimba câinele caniș / alb și el
lăsat din lesă

câinele ne adulmecă
și se apropie ca și cum se îndrepta către
doi vechi prieteni / mă uimea prietenia asta bruscă
m-am aplecat spre el / l-am privit / am întrebat

„tu ești miel sau câine?”

doamna s-a inflamat / nu îndrăznea
să ne apostrofeze / poate și privirea prietenului
meu era derutantă / la un ochi are plus
la altul are minus la dioptrii / și cred că se uita

destul de fioros

ca să pun paie întreb „doamnă / nu vă mai
supărați / este miel sau câine?” / „e cîine, domnule
toată ziua!” / mă întorc spre zorin „vezi / e toată
ziua câine și noaptea e miel” – zâmbea

ochii lui de fiară scăpărau / asta și voiam

să scapere ca în tinerețea noastră / când
fără să clipim / am fi mâncat orice.