liviu mataoanu

ar fi trebuit să încep acest poem evocând primele

ar fi trebuit să încep acest poem evocând primele
cinci ore ale dimineții / măcar ultima dintre ele
deși somnul meu a fost liniștit și nici măcar nu m-am trezit

atât de devreme / nu am auzit niciun sunet afară
poate că am visat pădurile acelea neumblate
când cîntam ursilor pe mai multe voci

în superba tabără de literatură de acum mai bine
de / oare câți  ani / prin ’95-’96

puțin afumați / în drum spre cabana pe care vroiam
să o golim de tărie / tu mă așteptai în cort
(ce clipe uluitoare / cum am încăput în el
doi câte doi) / noi patru urlam unul către celălalt

az a szép și oci ciornie / numai că eu strigam
az a szép / az a szép
akinek a szeme kék
aaa-kinekaaaa-szeme feke-te

și

la a-urile ălea lungi / le aruncam din mine pe
ildikó și pe kremhilda / pe prima o cunoscusem
la o mătușă rătăcită treizeci de ani prin oltenia
era incredibil de frumoasă / întocmai cum kremhilda

apoi concordam că numai natașa / colega noastră
putea deține adevărul

iar

spre dimineață / încă mai încercam să vorbesc despre
biciul lui attila care a îngrozit europa sau despre
cneazul rus care bea vin din țeasta dușmanului;

mâna ta mai are toate cele cinci degete / oare –
nu întâmplător mă întreb asta:

ieri / pe la amiază / de fapt la ora la care mulți
își iau micul-dejun întârziat /  m-am gândit la tine
(refăceam drumul spre serviciu în marea aglomerație)

să îți trimit mai târziu / poate chiar pe la ora
5 pm / un mesaj scurt cu următoarele versuri:

niciodată înserarea nu a prevestit mai mult
decât aceea care ne-a dres glasul pentru cântul
înălțat în cor în noaptea urșilor;

să văd dacă îmi răspunzi ceva.

Anunțuri

Tata

 

Tata

 

hai cu mine / vreau să văd cu ochii mei culorile nopții

ne-am urcat în maşină / în spatele nostru
soția mea o ținea de mână pe fiica mea
sunetele treceau prin pereți şi se auzeau

cum curgeau pe buzeşti şi pe berzei / până
când se vărsau în dâmbovița / ca un afluent
al bunului simț şi al copiilor vopsiți pe fețe
în culorile nopții;

iar pe berthelot / puteai
întinde
plasele de peşte;

aici poemul devine
foarte subțire

peste piață
se poate

construi
cu
uşurință
un
pod

tata / ta ta
ta-ta ta ta.

 

Poemul meu din antologia #rezist! Poezia, ed. Paralela 45, 2017.
Antologator Cosmin Perța.

FB_IMG_1497195230905

am așteptat două săptămâni să se lase înserarea

1.
am așteptat două săptămâni să se lase înserarea / mai încercasem
acel miros de parfumuri nocturne amestecat cu radieri de copaci
înfloriți / am udat grădinile publice de mai multe ori
cu zeci de metri cubi de apă / m-am odihnit în orele cu
ploaie măruntă / însă

însă

după două săptămâni am putut / în sfârșit
să dau foc arhivelor / să fac să dogore atâtea
amintiri laolaltă / să îmi închipui că

un întreg oraș

își amintește brusc aceeași amintire / încât

încât

orașul însuși se aprinde ca o torță ce luminează
drumul spre casă.

nu mai visam nimic in ultimele nopți

1.
nu mai visam nimic in ultimele nopți / mă lăsam purtat de un somn
adânc / nemaivisat / îmi plăcea să îmi închipui visul pierdut
la cafeaua de dimineață / parcă era mai vandabil / ca un aur de 22 k
mai autentic şi mai adevărat;

nu ştiam nimic despre personaje;

ai timp destul să îți arăți
mai multe imagini

mult vis şi în toate felurile

ca şi
mine / până la urmă
niciodată uitarea;

„băi, vă zic io, e greu să îl recunoaşteți, ăsta luminează doar pe dinăuntru
nu vă mai luați după nimeni, uitați-vă doar după ăla care îi priveşte pe toți,
în acelaşi timp, ăla care îi cântăreşte din ochi, nu fiți proşti”

i-am auzit cum vorbeau între ei / ca proştii – după propria lor descriere
nimic mai neadevărat / erau frumoşi & deştepți / i-am văzut eu
cum au venit de vis-a-vis / de la universitate / cum au traversat
în dreptul statuii lui mihai viteazul / „bă, ai văzut? pe mine
cel mai mult ştii ce mă uimeşte, de atâția ani? calul, domnule,
dar nu tot calul / întreg / ci numai coada lui / coada aia care îți rămâne
pe retină ca pe un cap al altuia”;

2.
singurătatea unei zile este de fapt singurătatea pe care
ai născut-o chiar tu însuți săptămâna trecută / ea vine
ca o femeie bătută de un bărbat tânăr şi iute / şi ea tânără
şi iute ca o felină / şi îți aminteşte că în evul mediu
noi nu aveam pisici / ci râşi îmblânziți / te gândeşti
că e greu de închipuit / totuşi / să stai şi să asculți
torsul unui râs / asemeni unei femei …………. / ………. …….
undeva pe la moară / pentru o mână de faină în plus;

nici tu nu ştii / nici
măcar în ziua de vineri nu e
o săptămână sfârşită în a cincea zi / o
secundă
de
viață scăpată

în fine / în fine / în
plus;

3.
dimineața nici gând să se sfârşească / se prelungea ca o girafă
peste gardul împrejmuitor / priveam prin vitrina librăriei
peste coperta uriaşă (care era o reclamă bine făcută pentru o carte)
la femeile foarte frumoase care aşteptau liniştite / aşezate pe
scaune înalte / cu rochii vaporoase peste picioare albe;

poate că taci / privindu-mi
umbrele trecute prin sticlă / dinspre licăririle
dimineții acestei prezențe;

să simtă / totuși

un aer peste acele picioare albe
să știe / că
ne petrec gândurile / ce vor să
arate doar
adevărul unei zile / atât;

doar
atât.

(şi povestea asta) începe(a) cam aşa

(şi povestea asta) începe(a) cam aşa / (practic / un început ca toate începuturile
în prima clipă / după prima privire / toate cuvintele uniforme
liniare / apoi rostite / apar într-un alt început / un glas monoton schimbă aşteptarea):
singurul bărbat din această descriptivă întâmplare / bărbat tânăr
devenit de curând atent / privea cum toate corăbiile i se scufundau / corăbiile
cu care plecase în acea fabuloasă călătorie / privea de sub palma făcută streaşină la ochi
cum se scufundau una câte una / corabie după corabie / până la ultima.

………….. / ……………… / ……….
…….. / ……………. ……
…….. ……….;
……….. / ………….. / …………….;
………. / ………….. / …………….. .

se mai întorcea / mai privea / ai zice că îl bântuie o tristeţe profundă / adâncă
o tristeţe cum rar se arată pe sub orizonturi / şopteşte cuvinte aspre în barbă
bâiguie ceva despre ţinuturi aride / unde vânătoarea se face de departe
multe cuvinte îi lunecă pe barbă / dacă nu eşti atent / lunecarea lor
se face într-o linişte mormântală.

am trecut strada / deodată m-am oprit / m-am răzgândit / şi când m-am întors
am zărit-o pe marta / – deşi lăsase capul în jos / am remarcat uriaşele bucăţi de hrană
îndesate în plase / grele / cubice.

am trecut strada / şi când am cotit / am zărit-o pe marta / pe partea cealaltă.