banalitatea nu poate să aibă chip

banalitatea nu poate să aibă chip / așa cum
nu poate să aibă părinți / și / după cum se arată
nu poate să aibă nici copii;

alaltăieri mă plimbam prin grădina icoanei
cu prietenul meu zorin / vorbeam verzi
și destul de uscate despre poeții generației
noastre / o doamnă în alb – până și pantofii
erau albi – își plimba câinele caniș / alb și el
lăsat din lesă

câinele ne adulmecă
și se apropie ca și cum se îndrepta către
doi vechi prieteni / mă uimea prietenia asta bruscă
m-am aplecat spre el / l-am privit / am întrebat

„tu ești miel sau câine?”

doamna s-a inflamat / nu îndrăznea
să ne apostrofeze / poate și privirea prietenului
meu era derutantă / la un ochi are plus
la altul are minus la dioptrii / și cred că se uita

destul de fioros

ca să pun paie întreb „doamnă / nu vă mai
supărați / este miel sau câine?” / „e cîine, domnule
toată ziua!” / mă întorc spre zorin „vezi / e toată
ziua câine și noaptea e miel” – zâmbea

ochii lui de fiară scăpărau / asta și voiam

să scapere ca în tinerețea noastră / când
fără să clipim / am fi mâncat orice.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s