Lună: Iulie 2017

ar fi trebuit să încep acest poem evocând primele

ar fi trebuit să încep acest poem evocând primele
cinci ore ale dimineții / măcar ultima dintre ele
deși somnul meu a fost liniștit și nici măcar nu m-am trezit

atât de devreme / nu am auzit niciun sunet afară
poate că am visat pădurile acelea neumblate
când cîntam ursilor pe mai multe voci

în superba tabără de literatură de acum mai bine
de / oare câți  ani / prin ’95-’96

puțin afumați / în drum spre cabana pe care vroiam
să o golim de tărie / tu mă așteptai în cort
(ce clipe uluitoare / cum am încăput în el
doi câte doi) / noi patru urlam unul către celălalt

az a szép și oci ciornie / numai că eu strigam
az a szép / az a szép
akinek a szeme kék
aaa-kinekaaaa-szeme feke-te

și

la a-urile ălea lungi / le aruncam din mine pe
ildikó și pe kremhilda / pe prima o cunoscusem
la o mătușă rătăcită treizeci de ani prin oltenia
era incredibil de frumoasă / întocmai cum kremhilda

apoi concordam că numai natașa / colega noastră
putea deține adevărul

iar

spre dimineață / încă mai încercam să vorbesc despre
biciul lui attila care a îngrozit europa sau despre
cneazul rus care bea vin din țeasta dușmanului;

mâna ta mai are toate cele cinci degete / oare –
nu întâmplător mă întreb asta:

ieri / pe la amiază / de fapt la ora la care mulți
își iau micul-dejun întârziat /  m-am gândit la tine
(refăceam drumul spre serviciu în marea aglomerație)

să îți trimit mai târziu / poate chiar pe la ora
5 pm / un mesaj scurt cu următoarele versuri:

niciodată înserarea nu a prevestit mai mult
decât aceea care ne-a dres glasul pentru cântul
înălțat în cor în noaptea urșilor;

să văd dacă îmi răspunzi ceva.

Anunțuri