Lună: Mai 2016

sunt liniştit / în fiecare dimineață soarele răsare

 

1.
sunt liniştit / în fiecare dimineață soarele răsare pe lângă calcanul unei case
vecinii mei (şi chiriaşii ei totodată) dorm liniştiți / ei au doar viață de noapte
veghează noaptea geometria străzilor / pe care o fixează în goluri profunde
cu strănuturi estompate de doamne şi mai ales tinere domnişoare;

sunt liniştit / prin ceața dimineții se aud clar metalele tramvaielor
şi sunetele şuierate ale autobuzelor / câte inimi plesnesc de bunătate
înlăuntrul carcaselor grilate / câte zâmbete sunt desprinse de fețe
doar pentru tine / ca un semizeu al posturilor de radio / ca un staroste
al transportului;

altădată alegeam imaginile dintre mişcări nearticulate / le soratm
după culori / după personaje / după data la care au fost făcute
pe cele mai reuşite le înrămam / le expuneam la galerie
ana punea prețurile şi mă anunța de schimbări / fiecare vizitator
avea unelte la dispozitie şi completa lucrarea cum voia
dedesubt era titlul ei / eu scriam un cuvânt pe la mijloc / în locul
celorlalte lăsam spațiu liber / vizitatorul îşi termina singur titlul lucrării
eu eram mulțumit că înşiruiam o mulțime de puncte:
„…………  ……….  / de primăvară / cu ………… ……….”;

aceasta este cafeaua de dimineață.

2.
pentru tine / diminețile sunt mereu fierbinți / totul depinde de ea
dacă apare intr-o amintire neprevăzută este şi mai bine;

doar intensitatea luminii contează / cuvintele spuse de ea
sunt ca nişte sticle goale lângă butoiul cu vin / aşteaptă sărbătoarea
pentru a fi umplute / la fel şi brațle tale / uneori simți că
singurul lor rost este să arate mărimi / să indice cantități
să tragă de stofe în culori pline pentru a dezveli
statui feminine nude;

vin întotdeauna cu cinci minute
înaintea ta / îmi place să te aştept
exact în mijlocul parcului
între cele 4 intrări opuse / opuse
două câte două cum sunt două
perechi de îndrăgostiți;

aurora / noaptea.
ziua / flora.

atunci se văd bine cele patru statui
cumva ale anotimpurilor;

sunt două câte două
de o parte şi de alta
pe intrările de la mijloc / cele
mai apropiate / în parcul
dreptunghiular;

sângele nostru cald şi fierbinte
aleargă pe aleile laterale / cu trupurile
noastre cu tot / suntem amândoi liniştiți
ştim
că la capătul aleilor ne vom întâlni
şi ne vom săruta lung / cât să ne amintim
toată viața / iar eu îți voi atinge sânii
îi voi cântări foarte rapid / trebuie să ştiu
că îmi vei hrăni copiii.

Anunțuri

cândva am scris despre tine versuri minunate

1.

cândva am scris despre tine versuri minunate:
„deasupra porumbelului alb visăm un ecran ondulat pe care să ruleze
amintirile prietenilor mei plecați la cumpărături / undeva mai la sud
și porumbelul în zbor să facă din aripă cum aș face eu din mână către ei
dimineața / înainte de cursuri;

tot tu ești prima în mintea
mea / în cuvintele mele către amici
tot pe tine te visez / zi și noapte
în aceeași cameră simplă / cu un singur pat
râzând hermeneutic printre degetele
deschise ale palmelor / ale fiarei;”

ajunsesem la numărul 7 / aproape de capătul străzii
cineva parcase pe locul tău / îți cunoşteam maşina
învârtea  a lehamite filele unei cărți necitite / spera
că undeva / altcineva / o va citi;

îmi închipuiam un bărbat obişnuit / tuns scurt şi bătrânel
de vreo cincizeci de ani / cum îşi închipuie la rândul său calm
imaginile / ca şi cum nu ar fi fost ale lui;

unele amintiri recompuse / sunt aşezate altfel / alteori
nici personajele nu sunt aceleaşi / nici locurile nu mai
seamănă;

te văd  întins pe fotoliu citind / cartea
este fără copertă / autoarea s-a deghizat
în bărbat / seara este aproape
am să-ți trimit în carlingă o lumină kafkiana;

nişte aripi tari ca o carapace s-ar potrivi de minune;

este aşa: îți așezi picioarele unul peste altul
privești dincolo de zare și mai apoi
treci pe pagina cealaltă –

eu trec pe strada alăturată / undeva lângă
biserica boteanu / în trecut doamna boteanu
îmi făcea plăpumi de lână toarsă și netoarsă;

imaginea ta este ca și arsă.

2.
cândva am scris despre tine versuri minunate:
„hai să ne așezăm pe această pajiște verde / minunată
singurătatea  aceasta va construi aici un oraș numai al nostru
și la porțile lui voi așeza chipul tău / și deasupra patului
voi atârma chipul tău”;

în vântul de primăvară sunt scurse esențe de parfum / o imagine
idilică pentru o îmbrățisare crudă din tinerețe / iar ele / în ii albe
vor dansa până dimineață / până când le cad petalele albe
și goale vor pleca spre zorii dimineții;

iar noi / ca după o noapte de dragoste / vom depăna amintiri
stând pe fotolii și privindu-ne în ochi.