Lună: Noiembrie 2014

în primele zile am vizitat oraşul / îmi zisesem că poate

în primele zile am vizitat oraşul / îmi zisesem că poate
e mai bine să mă mut pe o stradă pustie de la marginea lui
ochi de vultur / verde deschis / se roteau pe deasupra
poate că ciocul lui îmi atinge spatele / (fără vecini
nu are cine să îmi spună nimic);

eu ascult cuvintele lor şi apoi le spun pe ale mele / unul zice
„foc” / eu spun „apă” / aştept / dacă tace zic eu şi „aer” şi „pământ”;

dacă zice „sus” / eu zic „jos” / aştept-aştept-aştept
apoi scriu un poem despre apă de băut / dar nu în limba slavonă;

în cele din urmă aştept numerele
uite o situaţie / uite o denominare:
pentru 22 spun o literă / aştept
aşteptarea se pietrifică în obiectele
altădată moi;

chiar şi pe mine mă aştept / de
trei ori mă aştept în fiecare zi
mă invit la masă / descarc sentimente
din memoria comesenilor
unele imagini / pe care le folosesc
exclusiv pentru a le face portretele.

la trei zile fac două portrete / le arăt
mai rar / am câţiva prieteni foarte
apropiaţi / părerile lor
îmi sunt şi ele apropiate;

le cunosc dinainte impresiile.

abia aştept să îmi priveşti mirată
arcul frânt de pe perete / atârnat în cui
chiar de frântură.

e timpul să îmi spună cineva dacă am ferestrele deschise / am
un vecin care îşi incuie maşina / dar uită mereu geamul din spate
deschis.

e timpul să îmi spună cineva dacă am ferestrele deschise / eu
chiar vreau să fie deschise / un stol de porumbei metalici cu hârtiuţe
pe inele se odihnesc la fereastră / cât timp îmi citesc email-urile.

Anunțuri

aseară doar mă gândisem / ta ta ta-ta-ta …………. ………….

1.
aseară doar mă gândisem / ta ta ta-ta-ta …………. ………….
ta ta ta-ta-ta / ta ta
noaptea este lungă / acum pe-nserat
înşir mărgelele din perle
pentru fiecare strălucire un sărut
imaginar;

ta ta ta-ta-ta / ta ta
…………… …………….. / ………………
……………….. / ……………….. …………..
când eram aproape de tine / vroiam
să-ţi cânt / la ureche
ta ta ta-ta-ta / ta ta
ta ta ta-ta-ta / ta ta
ta ta ta-ta-ta / ta ta;

ta ta ta-ta-ta / ta ta
ziua nesfârşită nu ajunge / pentru tine
paşii n-ar trebui sfârşiţi niciodată
scările de piatră sunt în spatele meu
aşezate;

ta ta ta-ta-ta / ta ta ……………… ………….;

ta ta ta-ta-ta / ta ta
ta ta ta-ta-ta / ta ta
ta ta ta-ta-ta / ta ta;

era în vremea în care nu auzeam „hai cu mine!” / aşteptam doar
imaginea de la pagina 27 / cea cu vânatorul de prepeliţe
apoi fugeam repede la pagina 23 sa citesc / negru pe alb
cum sfârşeşte aburul de dimineaţă la fix 71;

şi iată-mă întreg / lângă ziduri.

2.
trebuie să îţi arăt ceva uşor de povestit / ceva asemănător venirii
pe lume a unui băiat / ca o bucurie neaşteptată
ca o bucurie îndelung dorită;

…………………… …………. / ……………… ………….. / ……………… ……….
……………… ………. / ……………… …………… / ………………………. ……….. :
(un egoism diluat mă pândeşte încă de la poartă / e vremea să
încep ziua cu mine / cu poemele mele scoase la aerisit / e vremea să
vă povestesc despre femeia din haga pe care am dus-o la aeroport
îmbrăcată în negru / cu o rochie de dantela pe un trup
renascentist / toţi bărbaţii întorceau capul după ea / era o invidie
soră cu moartea);

întâmplarea aparţine acestei zile
tu însă nu eşti o întâmplare / nici
faptul ca mergi pe aceeaşi stradă / nici
odihna pe aceeaşi bancă;

îmi amintesc de tine / încă din copilărie
te sprijineai de piatra aceea uriaşă
adormeai / visai / mişcai mâinile;

treceam cât mai aproape de tine
uneori te atingeam / auzeam cuvintele
spuse parcă doar pentru mine;

mă ascundeam pe după copii / pe după
copaci / te desenam să te pot ţine minte;

universul stătea nemişcat deasupra mea;

………. …………….. / ………… ……………
ţi-am făcut cu mâna / ţi-am şoptit de departe
„rămâi liniştită / ne vom vedea peste câţiva ani!”
…………. / ……………… / ……….. ………..
o să mă visezi aşa cum sunt / o să te regăsesc
în aceleaşi locuri / în aceleaşi vise;

ce nu e de spus nu se va spune.

mergeam doar cu câinele meu prin păduri necunoscute / ajungeam
la râu şi despărţeam apele în două / mă aşezam în mijloc
pe insula cu nisipuri aurii şi pescuiam / doar eu şi câinele meu de bronz;

era cel mai depărtat loc de pescuit / eu îngânam un cântec
din copilărie / el urla ca lupii pe zăpadă.

ce nu e de spus nu se va spune.

Dacă vrei, Theodosie,… , de Pavel Şuşară*

*text reprodus dintr-un comentariu al d-lui P. Şuşară, ca o precizare obligatorie, pe pag. de Facebook a lui d-lui R. Şerban (25 sept. 2014 textul, 29 sept. comentariul).

„Acesta este textul meu, asa cum l-am predat, si nu acela din revistă (Revista ORIZONT, SEPTEMBRIE 2014, NR. 9 (1589), ANUL XXVI, p.12 şi urm. (SERIE NOUĂ, 32 PAGINI) link: http://www.revistaorizont.ro/arhiva/septembrie2014.pdf – n.m.L.M.), castrat din motive doar de el stiute, fiindcă mie nu mi-a fost comunicat nimic, de catre Mircea Mihaies. Il postez si aici pentru corectia unui abuz inacceptabil – eliminarea tuturor cuvintelor care, in mod cert, nu ar fi fost tolerate doar la postul de televiziune Trinitas!

Dacă vrei, Theodosie,…

…să trăieşti în cea mai pură dintre ficţiuni, dacă vrei să nu ştii nimic despre ce faci acum, despre ce vei face mine, despre ce ai făcut ieri, dacă vrei să te plîngi mereu de prezent, să te doară-n cur de viitor, să te bandajezi în voalurile edenice ale unei memorii aproximative, ca larva în crisalidă, şi apoi să te smiorcăi incontinent că trăieşti drama unei fatalităţi cosmice şi efectele unei conspiraţii universale, în care istoria şi geografia sînt implicate deopotrivă, dacă vrei să-ţi bagi pula-n idealuri şi să-ţi faci un ideal din deriziune şi din precaritate, dacă vrei să te conducă Cosmâncă (sic!) şi să te aline Andreea Marin, dacă vrei să-l vezi pe Taher instalat la Potlogi în chip de strănepot al martirului Brâncoveanu, dacă vrei să vezi cum masoneria monarhistă şi aseptică migrează suav către abatoarele puterii, dacă vrei să simţi pe pielea ta de astăzi cum zilierii de la Rasub, Romgaz, Electrica şi Apa nova se transformă, noapte de noapte, în arheologi amatori şi lasă, în carnea brunetă a bulevardelor, gropi ingenue pentru generaţiile de mîine, dacă vrei să adulmeci, pe la colţurile blocurilor, aburii suavi ai bălţilor de pişat, dacă vrei să sorbi din priviri, la faţa locului, într-un ocean de frustrare şi de ipocrizie, armate întregi de genii care şi-au pierdut, în timpul carnagiului de Crăciun al anului 1989, tot ce aveau ele mai de preţ, adică alibiurile, dacă vrei să cunoşti poporul cel mai crud în situaţii limită, dar care se îmbracă peste an în hainele cucerniciei, ale blîndeţii şi ale ospitalităţii, dacă vrei să vezi cohorte de popi care participă, cu multă abnegaţie, la campaniile de sfeştanie a statuilor, dacă vrei să-i vezi pe activiştii atei care, pînă mai ieri, nu foloseau numele Domnului decît în înjurături, iar astăzi stau smeriţi pe la happening-urile creştine şi nu le mai ajunge aerul pentru atîtea cruci, dacă vrei să asculţi grohăiturile lui Adrian Păunescu, personajul folkloric al catrenului
N-are-atîta cur şi coaie
Ceauşescu Nicolae
Cît să lingă într-un an
Păunescu Adrian,
cum ţine el discursuri ca victimă a securităţii, în vreme ce Ştefan Augustin Doinaş tocmai îşi începe o spectaculoasă carieră postumă de turnător la poliţia politică, dacă vrei să le pipăi cu genele, cu degetele tale senzitive sau cu orice ai mai avea prin dotare, pe strănepoatele ţărăncuţelor lui Grigorescu, pornite acum să cucerească Istambulul, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Spania, Franţa, Italia, Germania etc. etc., pentru a stinge nişte datorii istorice nerezolvate, dacă vrei să le vezi cum cîntă ele divin, prin parcările prevăzute cu semilună, la flautele circumcise ale şoferilor de tiruri, dacă vrei să asculţi doinele strămoşeşti în varianta postmodernă a lui Adrian Minune, fără Copilul, pentru că între timp i-a mai crescut audienţa, dacă vrei să-ţi vezi străbunicile, bunicile, mătuşile, verişoarele de la grupa mare şi nepoatele de la grupa mică, violate, sechestrate, seduse cu bombonele şi oferite cu o voluptate la marginea orgasmului drept materie primă pentru telejurnalele de seară, dacă vrei să vezi cum se falsifică Brauner şi Brâncuşi la botul calului şi cum falsificatorii, un fel de brontozauri cu solzii curgîndu-le peste pleoape ca o transpiraţie vitrifiată, defilează prin sălile tribunalelor, rag, schiaună şi urlă ca fiarele în rut şi-i hărţuiesc pe cei care îi arată cu degetul, dacă vrei să-l vezi pe Cristoiu făcînd ample şi chinuitoare demonstraţii de inteligenţă, dacă vrei s-o vezi pe marţiana Roxana Niculescu Costei cum îşi încinge filamentele şi latră la invitaţi mult mai sfăşietor decît ludica Laika la Lună, dacă vrei să guşti şi alte aliteraţii ca aceasta, umor involuntar, anacoluţi şi agramatisme vrac oferite în scris sau pe cale orală de la tribuna Parlamentului sau din faţa camerelor de luat vederi, aşa cum numai în limba română o poţi face pînă la capăt, şi dacă vrei să vezi, să auzi, să pipăi, să miroşi, să lingi, să guşti, să inhalezi, să contempli, să te extaziezi ori să te înspăimînţi, atunci, o atunci, dragul meu Theodosie, România este singurul tărîm binecuvîntat de Domnul pre pămînt unde toate acestea sînt posibile, iar cum eu ştiu că firea ta voluptoasă, însetată de evenimente şi flămîndă tot timpul de spectacole crude şi de nenorocirile altora vrea, vrea al dracului, iată o modestă recoltă de argumente pentru a nu părăsi niciodată, nici măcar ca turist, scumpul meu Theodosie, binecuvîntata, blînda şi scumpa ta ţărişoară, aşa să-ţi ajute Dumnezeu!”.

CARE SUNT CELE MAI BUNE PROPOZIŢII / FRAZE ORI CELE MAI BUNE VERSURI PE CARE LE-AŢI SCRIS?

Ancheta Revistei Orizont, de Robert Şerban şi Lucian Alexiu:
CARE SUNT CELE MAI BUNE PROPOZIŢII / FRAZE ORI CELE MAI BUNE VERSURI PE CARE LE-AŢI SCRIS?

CEZAR PAUL-BĂDESCU, LIVIUS PETRU BERCEA, AUREL M. BURICEA, SIMION DĂNILĂ, SIMONA-GRAZIA DIMA, OCTAVIAN DOCLIN, MIHAI FIRICĂ, LIVIU MĂŢĂOANU, DAN NEGRESCU, MIRCEA PORA, LIANA SABĂU, PAVEL ŞUŞARĂ*, RĂZVAN ŢUPA, TUDOREL URIAN, PAUL VINICIUS, GHEORGHE ZINCESCU.

               câteva încercări pentru a mă înţelege
 
unu

[…….]

a doua încercare.
în seara aceasta am observat că nimic nu mă poate absorbi / nu
mă poate atrage / am în minte doar faptul că mă cuprinde un gol
profund cu care m-am obişnuit / un gol din cauza absenţei celor
pe care-i aştept / să mai schimb o vorbă / sau nimicuri zilnice.
presimt că iarăşi este o seară în care voi fi singur / am în minte
doar faptul că mă cuprinde un gol profund / după aceea voi avea
numai idei despre singurătate / ca asta: ”mă uit în stânga şi-n faţă
mă uit în dreapta şi înapoi – nimeni. în pământ ceilalţi sunt morţi
poate deasupra cineva îşi deschide anume un ochi
ca să poată vedea sigur ceea ce fac / acum. ce poate să facă un om
singur?”. după asta urmează o linişte din care nu pot să aleg
decât o imagine cu un bărbat pe un ţărm pustiu: sau / poate ea
pe o bancă / privind copiii.

undeva / deasupra mării
norii iau forma unei corăbii / jos
pescăruşii s-au adunat în jurul ei
aşteptând ca cineva să le arunce resturi
de mâncare / aşteptând şi parcă plutind
într-un gol imens care îi absoarbe.

pe ţărm / nimeni nu plânge.
doar un copil blond cu ochii limpezi
desenează / cu băţul / corăbii pe nisip.
el singur plânge / încet / înfundat
şi lacrimile lui se usucă
şi mama lui nu se trezeşte.

[…….]
(LIVIU MĂŢĂOANU, Umbra personajului, ed. Paralela 45, p.10.)

Revista ORIZONT,
SERIE NOUĂ, 32 PAGINI, SEPTEMBRIE 2014, NR. 9 (1589), ANUL XXVI, p.12 şi urm.

link: http://www.revistaorizont.ro/arhiva/septembrie2014.pdf
(arhiva: http://www.revistaorizont.ro/ )

_______________________

*) textul complet al d-lui P. Şuşară aici: https://liviumataoanu.wordpress.com/2014/11/16/daca-vrei-theodosie-de-pavel-susara/