nu mai visam nimic in ultimele nopți

1.
nu mai visam nimic in ultimele nopți / mă lăsam purtat de un somn
adânc / nemaivisat / îmi plăcea să îmi închipui visul pierdut
la cafeaua de dimineață / parcă era mai vandabil / ca un aur de 22 k
mai autentic şi mai adevărat;

nu ştiam nimic despre personaje;

ai timp destul să îți arăți
mai multe imagini

mult vis şi în toate felurile

ca şi
mine / până la urmă
niciodată uitarea;

„băi, vă zic io, e greu să îl recunoaşteți, ăsta luminează doar pe dinăuntru
nu vă mai luați după nimeni, uitați-vă doar după ăla care îi priveşte pe toți,
în acelaşi timp, ăla care îi cântăreşte din ochi, nu fiți proşti”

i-am auzit cum vorbeau între ei / ca proştii – după propria lor descriere
nimic mai neadevărat / erau frumoşi & deştepți / i-am văzut eu
cum au venit de vis-a-vis / de la universitate / cum au traversat
în dreptul statuii lui mihai viteazul / „bă, ai văzut? pe mine
cel mai mult ştii ce mă uimeşte, de atâția ani? calul, domnule,
dar nu tot calul / întreg / ci numai coada lui / coada aia care îți rămâne
pe retină ca pe un cap al altuia”;

2.
singurătatea unei zile este de fapt singurătatea pe care
ai născut-o chiar tu însuți săptămâna trecută / ea vine
ca o femeie bătută de un bărbat tânăr şi iute / şi ea tânără
şi iute ca o felină / şi îți aminteşte că în evul mediu
noi nu aveam pisici / ci râşi îmblânziți / te gândeşti
că e greu de închipuit / totuşi / să stai şi să asculți
torsul unui râs / asemeni unei femei …………. / ………. …….
undeva pe la moară / pentru o mână de faină în plus;

nici tu nu ştii / nici
măcar în ziua de vineri nu e
o săptămână sfârşită în a cincea zi / o
secundă
de
viață scăpată

în fine / în fine / în
plus;

3.
dimineața nici gând să se sfârşească / se prelungea ca o girafă
peste gardul împrejmuitor / priveam prin vitrina librăriei
peste coperta uriaşă (care era o reclamă bine făcută pentru o carte)
la femeile foarte frumoase care aşteptau liniştite / aşezate pe
scaune înalte / cu rochii vaporoase peste picioare albe;

poate că taci / privindu-mi
umbrele trecute prin sticlă / dinspre licăririle
dimineții acestei prezențe;

să simtă / totuși

un aer peste acele picioare albe
să știe / că
ne petrec gândurile / ce vor să
arate doar
adevărul unei zile / atât;

doar
atât.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s