am privit îndelung spre mare / din vârful muntelui mi-am

am privit îndelung spre mare / din vârful muntelui mi-am
imaginat-o largă şi neagră / parcă întotdeauna şi dintotdeauna
priveam asta în vis / era chiar o poveste care spunea
că de pe vârful roşu se vede marea / dacă priveşti
când este senin;

lacul se numea iezer;

era uşor pentru ca totul era scris dinainte;

lacul iezer este şi acum limpede ca diamantul / am cu mine o fată
am urcat acolo să ne spunem jurăminte / aveam
multi prieteni care urcaseră pe scara cerului / se vopseau
la păr şi urcau treptele imaginare / eu le desenam pentru ei
înainte / dar ei nu înţelegeau numărătoarea;

deşi ziceau că da / da / e bine;

în toate orele libere / examinam
cu lupa statuile vivante;

uneori le vorbeam fără să ştiu
despre tot felul de arhitecturi / de pe
alte pămănturi / nişte dansatori
veneau să-mi întărească cele spuse.

tocmai le scriam pe ziduri litere pătrăţoase
o scriere pătrată pe care o umpleam
cu un galben-lămâie;

pentru un singur sărut construisem
o colivie într-un un bol cu apă
în care îl pusesem pe cleo / peştişorul
de aur / să nu cumva să viseze ceva
fiare sălbatice / care să ne muşte.

pe fiecare piatră din zidul acesta
scrie cu litere aurii „down” / puştii
ăştia îşi arată respectul
în fiecare dimineaţă la ora 8.

până la ora opt şi opt minute îi strigăm
le facem cu mâna / îi mângâiem.

de pe podul de peste râul târgului / arcuit ca un toc de ferestră
de la cluny / privesc apa şi calea ferată şi parcul
privesc oraşul vechi şi oraşul nou / adulmec lung actorii din
următoarea piesă de teatru.

am pus 68 de accente pe acest cuvânt / şaizeci şi opt de idei.

da-da.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s