tu
prima parte
acest poem începe cu o paranteză: ( ).
(în paranteză / dansează / în rochii lungi
câteva femei / închipuind
multiplicarea unor iubite);
ersul acesta strălucitor îşi trage lumina / din ochiu / întredeschis
de sub pleoapa ta / ochiul acela pe care îl întorci dinspre lucruri
spre mine / pe care-l întorci aşa cum el / versul / îşi întoarce
cuvântul din mijlocul lucrului.
(sângele lui alb / curge dintr-o parte în alta / cum pe ecran
imaginile unei prinţese / aripile lui albe / bat în sus şi în jos
aşa cum îmi desfac eu însumi aripile gândurilor / ochii lui albi
clipesc alb / ca ochii unui om alb / scăpat dintr-o moarte albă;
gândurile acestea le-am avut pentru că / într-o zi / în bătaia
soarelui fiind / am simţit din ce în ce mai clar / că port
în mine o inimă albă – şi atunci / ca şi acum / cred că am uneori
o inimă albă şi o iubită albă).
trec pentru prima oară prin acest oraş
şi oraşul îmi pare cunoscut / da!
merg pentru prima oară pe această stradă
şi strada îmi pare cunoscută / da!
privesc pentru prima oară această vitrină
şi vitrina îmi pare cunoscută / da!
iată / văd pentru prima dată această femeie
şi femeia aceasta îmi pare / oh / cunoscută.
ca dintr-un ghem / gândurile / mi se desfac
îmi ies din minte şi se pierd
într-o lumină albă.
mă gândesc la faptul că într-o zi m-aş putea desprinde şi eu
ca şi tine / de fereastra unde în fiecare dimineaţă / îmi savurez
propriile sentimente / şi totul făcut pentru o emoţie / o emoţie
care se schimbă în timpul în care închid sfârşitul unui gând.
desigur / aş vrea să am o cu totul altă fereastră / una imaginată
într-una adevărată / unde să stau şi să aştept următoarea dimineaţă;
dar unde mai poţi găsi un lucru imaginat într-unul adevărat
când nu mai pot să cred nici în ceea ce spun.
acest poem începe cu o paranteză: ( ).
(în paranteză se prefigurează o cameră goală
şi parcă / pe singurul obiect din ea / pe un scaun
stă dus pe gânduri / cu ochii la fereastră
un copil);
când îţi lipseşte oglinda / nu poţi să te compari cu tine însuţi
şi atunci cauţi disperat să te vezi lângă alţii / să îi ai
lângă tine / şi tocmai atunci treci pe lângă fiinţa ta / cum treci
pe lângă o umbră.
când eşti lângă mine vorbesc cu totul altfel / scot ca un magician
numai cuvinte alese / ca un magician pentru că / vezi tu / încă
nu am văzut un magician greşind / mănuşile lor albe / scot
păsări albe din pălării;
”păsările zboară printre spaţii / numai atunci când au pene albe
zboară în lumină” / acesta poate să fie un adevăr al tău / cred
dar numai dacă este aşezat într-o paranteză;
acum / după ce m-au epuizat toate clipele trăite lângă fereastră
mi se pare într-adevăr inutil să mă duc şi să-mi pregătesc o cafea
gândindu-mă că dacă apare într-un poem cuvântul cafea / acela este
un poem total diluat. mai bine îmi aprind o ţigară aşteptând
să treacă această clipă: (……………… / …….. aştept …….. / ………………..).
exact în seara în care erai plecată / am ştiut că nu există
DESPĂRŢIRE / ci există numai / numai ruptură:
o amintire lungă / povestită de mai multe ori
arată tot atâtea întâmplări câte povestiri.
eu nu pot decât să le cred pe toate / şi să-mi
imaginez că le-am trăit pe rând / fiind întotdeauna
acelaşi / deşi cred că am fost întotdeauna altul:
încearcă să vezi cum arată aceste două cuvinte
in acelaşi spaţiu / şi-ai să mă crezi că am fost altul.
(………… acelaşi ……………………. altul …………).
mă întreb: cine este mai adevărat / eu sau acela
din oglindă?
trebuie să scriu un poem / care să fie introdus
într-un singur cuvânt / rupându-l de la o silabă.
lucrez la ceva minuţios / (treabă de ceasornicar) / şi acesta
ar putea să fie un început de zi / o dimineaţă.
liviu mataoanu 